Calitatea vietii noastre este puternic influentata de starea sanatatii noastre. Deci, este un mister de ce nu se pune mai mult accent pe educarea copiilor nostri despre nutritie, dieta si alegerea alimentelor sanatoase. Lipsa acestei educatii nutritionale a adus Romania pe un loc fruntas in cazurile de obezitate infantila.
Ar fi minunat daca scolile ar avea programe de educatie nutritionala, pe langa celelalte materii. Pana atunci, este responsabilitatea noastra, a parintilor, sa modelam comportamente alimentare sanatoase, sa elaboram modalitati atractive de constientizare si sa le dezvoltam abilitati de a face alegeri bune, care sa-i ajute pe tot parcursul vietii.
Ne dorim copii care sa ia decizii inteligente pentru ei insisi, nu? Folosind jocuri, ateliere, aplicatii, CD-uri si carti despre alegerile sanatoase ale alimentelor, puteti sa-i invatati sa gandeasca ei insisi care hrana este sanatoasa si sa faca singuri alegeri bune.
Moduri distractive de a va invata copiii despre alegerile sanatoase ale alimentelor:
# 1: Jocuri
Da sau Nu
Data viitoare cand vrei sa arunci cataloagele saptamanale de la supermarket… nu o face! Cu niste lipici, foarfece, o foaie mare de hartie sau doua foi separate, fa doua coloane etichetate cu „Da” si „Nu”. Da, la alegeri „sanatoase” si Nu la alimentele „nesanatoase”.
Utilizati cataloagele pentru a decupa imaginile (impreuna cu copiii mici, iar pe copiii mai mari ii puteti lasa sa decupeze singuri), apoi le lipiti in coloana corespunzatoare. Discutati despre alegerile pe care le-au facut copiii dvs. si discutati despre imbunatatiri, acolo unde este necesar. Investigati alimentele cu „poate” impreuna, astfel incat sa puteti fi de acord cu coloana corecta.
De unde am venit?
Nu este un joc din perspectiva personala, ci dintr-o perspectiva a alimentelor. De exemplu, daca mananci un strugure, intreaba: „De unde am venit?” (Puteti chiar sa folositi o voce haioasa si sa va prefaceti ca sunteti strugurele… sau nu) si continuati sa dati indicii pana cand copiii vor raspunde corect.
Alte exemple sunt: cartofii – planta ingropata sub pamant, lamaie – copac, lapte – vaca, paine – grau, miere – albine etc. Includeti in planurile voastre sa vizitati o ferma sau o piata a producatorilor pentru a vedea cum arata intr-adevar „alimentele reale”.
Gusta curcubeul (joc magnetic pentru frigider)
Gusta curcubeul este format dintr-o diagrama viu colorata, cu magneti, care contine o multitudine de legume si fructe in culorile curcubeului. Copiii sunt invitati ca dupa fiecare masa sau gustare sa identifice ce leguma sau fructe din diagrama au mancat si sa aplice magnetii in culorile respective.
Atunci cand parintii incurajeaza respectarea rutinei acestui joc, el poate deveni o traditie a casei. Copiii se vor autosesiza in a consuma legume si fructe din TOATE culorile, avand o satisfactie deosebita de a „manca” tot curcubeul.
Citeste si:
♥ 10 sfaturi pentru a-i ajuta pe copii sa dezvolte obiceiuri sanatoase
♥ Copiii puternici mental au parinti care fac aceste 4 lucruri
# 2: Carti
Exista multe carti pe care le puteti gasi in librariile on-line sau off-line sau le puteti imprumuta de la biblioteca. Copiii raspund bine mesajelor ascunse, in loc de instructiuni directe, pe care tind sa nu le urmeze.
„Fintifliusca merge la scoala„
Povestea este despre un dinozaur pofticios caruia ii plac foarte mult legumele si fructele. Deoarece este un personaj foarte simpatic, copiii il vor imita; replica celebra a lui Fintifliusca atunci cand i se ofera o leguma este „de ce una si nu doua?”
Cartea este destinata copiilor peste 4 ani si contine multe exercitii si joculete, plus pagini de colorat, copiii completand povestea cu ajutorul istetimii lor si a creioanelor de colorat.
„Pofta de povesti”
Cartea contine 6 povesti (iar CD-ul inclus are si 1 poveste bonus) in care personajele sunt legume (Mazui Mazarui), fructe (Printesa Capsunica) sau actiunea are in centru diferite cruditati (Uriasul Barba-Cot a mancat morcovul tot).
Cartea are 4 premii internationale pentru valoarea sa educativa si artistica, a fost votata in mod repetat de catre bloggerii americani in topul celor mai recomandate carti care ii invata pe copii un stil de viata sanatos.
# 3: Ateliere pentru copii
Sa ne hranim sanatos – ateliere educationale si haioase de imprietenire cu mancarea
Sa ne hranim sanatos sunt ateliere practice, educationale, in care copiii invata sa se imprieteneasca cu alimentele, sa recunoasca ce este bun si ce este daunator organismului, invata sa ia decizii sanatoase si responsabile legate de propria hrana, devin curiosi si experimenteaza o varietate de alimente si mancaruri.
Varsta minima a participantilor, 3 ani. Informatiile sunt adaptate pe categorii de varsta.
# 4: CD-uri educative
„In drum spre gradinita si scoala”
Aceste CD-uri amuzante si educative sunt casa a doua personaje indragite de copii, bufnitele Buha si Owliver. Ele ii invata lucruri utile si interesante prin cantece, jocuri, poezii, povesti si umor. Pot fi folosite eficient in masina, in drum spre gradinita sau scoala ori excursii sau acasa.
Prin modul haios in care este expusa informatia, copiii absorb foarte usor informatiile, se distreaza si chiar li se face pofta de fructele si legumele laudate de cele doua personaje.
# 5: Aplicatii
Healthy food monsters – iTunes
Alaturati-va prietenilor blanosi in cautarea alimentelor sanatoase, evitand in acelasi timp toate mancarurile si gustarile nesanatoase care vor sa va elimine din joc!
Healthy Hero Pro – Android
O aplicatie care ii va atrage in mod deosebit pe baieti. Scorul jocului creste pe masura ce eroul manca o multime de alimente sanatoase, cum ar fi legume si fructe proaspete. Fast-food-ul nociv reprezinta obstacolele si trebuie sa le evite cat mai mult posibil.
Healthy eating with Diana – iTunes
Puzzle-urile, jocurile si activitatile de desenat si colorat predau conceptele importante despre o alimentatie sanatoasa.
Awesome Eats – iTunes
La fiecare nivel, veti aseza si sorta fructe, legume si cereale integrale pentru a castiga stele si puncte. Pe parcurs ce vor trece de fiecare nivel al jocului, copiii dvs. vor primi mult mai multe sfaturi despre alimentatia sanatoasa.
Citeste si:
♥ Time management: 6 trucuri pentru parinti
♥ 10 aplicatii utile pentru o mama organizata si eficienta
# 6: Jocuri de desktop
Site-ul guvernului australian Eat for Health, a dezvoltat un joc care le permite copiilor sa aleaga alimente sanatoase din cele cinci grupe de alimente, pentru mese si gustari pentru intreaga zi.
O multime de jocuri pentru cei mici din care ai de unde alege. Includ identificarea si clasificarea alimentelor in cele cinci grupe de alimente si identificarea beneficiilor pentru sanatate ale fiecarui grup alimentar.
# 7: Implicati-va
Invatati-i pe copii curiozitati despre alimente
Faceti o cautare pe Google si gasiti informatii interesante, cum ar fi:
- Merele, ceapa si cartofii au acelsi gust… daca iti acoperi nasul si te legi la ochi.
- Castravetii sunt de fapt fructe, nu legume.
- Capsunile sunt singurele fructe cu seminte in exterior si au mai multa vitamina C decat portocalele.
- Merele plutesc, deoarece acestea sunt 25% aer si sunt cel mai consumat fruct din Europa.
Oferiti alimentelor un nume de poveste
Nu doar jucariilor le poti da nume haioase, ci si alimentelor. Acest lucru ajuta la crearea unei legaturi distractive cu alimentele sanatoase. Nina Conopida, Orezul Relu, Bernard Fasolescu etc.
Creati opere de arta cu ajutorul alimentelor
Lasati copiii sa-si dea frau imaginatiei si sa propuna ei ce sa faceti.
Cateva exemple, care va pot ajuta in cazul in care ramaneti in pana de idei, puteti gasi pe Pinterest.
Cu un astfel de bagaj de resurse minunate pentru a-i incuraja pe copiii dvs. sa invete despre obiceiurile alimentare sanatoase, cea mai grea parte va fi alegerea celor care vor functiona cel mai bine pentru ei!
Citeste si:
♥ Cum ii invatam pe copii sa faca fata dezamagirilor
♥ 10 greseli comune ale parintilor de azi